Mănușile sunt complet goale: portarul secundar al lui CFR Cluj lasă un gol pe care nimeni nu-l poate umple
La CFR Cluj, acolo unde performanța a devenit rutină, iar trofeele nu mai sunt simple excepții, există uneori absențe care dor mai tare decât o înfrângere. Nu sunt neapărat legate de goluri primite sau de puncte pierdute, ci de tăceri, de roluri nevăzute și de oameni care țin echilibrul unei echipe din umbră. Portarul secundar al lui CFR Cluj este un astfel de caz: un personaj discret, dar esențial, ale cărui mănuși par acum complet goale.
În fotbalul modern, rolul portarului de rezervă este adesea subestimat. Nu apare în statistici, nu dă declarații după meciuri și rareori este protagonistul unor titluri de presă. Și totuși, el este primul care sare în ajutor la antrenamente, ultimul care părăsește vestiarul și cel care trebuie să fie pregătit în orice clipă să intre pe teren fără avertisment. La CFR Cluj, acest rol a fost mult timp sinonim cu stabilitatea.
Problema apare atunci când portarul secundar nu mai reușește să ofere acea siguranță tăcută. Fie din cauza lipsei de meciuri, fie a accidentărilor sau a unei forme mentale fragile, diferența dintre titular și rezervă devine prea mare. Iar când această diferență este vizibilă, ea se transformă într-un gol simbolic – unul pe care nu-l poate umple nici tactica, nici experiența celorlalți jucători.
CFR Cluj a fost construită pe ideea de competiție internă. Fiecare post are, teoretic, două soluții viabile. Însă la nivelul porții, lucrurile sunt mai sensibile. Portarul titular este un lider, un om al marilor meciuri, obișnuit cu presiunea și cu responsabilitatea. Portarul secundar, în schimb, trăiește într-o stare permanentă de așteptare. Iar această așteptare, prelungită, poate eroda încrederea.
Când antrenorii ezită să-l folosească în meciuri considerate „mai ușoare”, mesajul este clar: încrederea nu este deplină. Iar când acel portar este aruncat în luptă doar în situații-limită, șansele de a greși cresc exponențial. Nu pentru că nu ar avea calitate, ci pentru că fotbalul de performanță nu iartă lipsa de ritm.
Mai grav este impactul asupra vestiarului. Jucătorii simt nesiguranța din spate, iar apărarea devine mai precaută, mai rigidă. Un pas înapoi al liniei defensive, o degajare pripită, o lipsă de comunicare – toate pot porni de la neîncrederea într-un portar care nu a fost suficient „crescut” prin meciuri.
La CFR Cluj, unde obiectivele sunt mereu la cel mai înalt nivel, un astfel de dezechilibru nu poate fi ignorat. Nu este vorba despre a căuta vinovați, ci despre a recunoaște o realitate: mănușile portarului secundar sunt goale nu pentru că el nu ar vrea, ci pentru că sistemul nu i-a permis să le umple cu experiență și siguranță.
Soluția nu este simplă. Poate fi un transfer, poate fi o rotație mai curajoasă, poate fi o schimbare de filozofie. Cert este că o echipă care se bate an de an la titlu nu își permite să aibă un gol invizibil între buturi. Pentru că, la final, fotbalul nu se joacă doar cu cei 11 de pe teren, ci și cu cei care așteaptă, în tăcere, șansa lor.
Iar la CFR Cluj, dacă mănușile rămân goale, riscul este ca golul să nu mai fie doar metaforic.
